W3vina.COM Free Wordpress Themes Joomla Templates Best Wordpress Themes Premium Wordpress Themes Top Best Wordpress Themes 2012

Constantin Mazilu, deputat PSD a depus la Parlament un proiect de lege mai puțin obișnuit. Conform acestuia România ar adopta permanent ora de vară.  Constantin Mazilu susține că astfel vom scăpa de încurcăturile apărute toamna și primăvara, atunci când trebuie să dăm ceasul cu o oră înainte sau înapoi.

“Au fost destui care mi-au spus ca simt trecerea de la ora de vara, adică se simt obosiți, au o stare de anxietate, au fost și cazuri în care au uitat sa-și dea ceasul”, a explicat Mazilu, la o televiziune. În plus, susține deputatul social-democrat, sunt multi cei care lenevesc iarna, fiindcă se intunecă prea devreme și lumea se retrage în casa mai repede, scrie Ziare.com

Inițiativa legislativă a fost depusă la Senat, unde va intra în dezbatere, urmând ca apoi să fie înscrisă și pe agenda Camerei Deputaților, care este decizională în acest caz.

 

 

 

 

Alexandra Iosif

 

shared on wplocker.com