Relația Danielei Gyorfi cu George Tal pare să scârțăie din nou. După ce au avut o relație presărată cu mai multe despărțiri, situația amoroasă are din nou de suferit. Conform unor zvonuri apărute recent în presă, cântăreața are probleme serioase în casă din pricina unei dansatoare care a însoțit-o în nenumărate concerte și emisiuni tv. Motivul care a tulburat liniștea în relația Danielei cu Tal este Bianca, o frumoasă dansatoare în vârstă de 24 de ani. După ce Daniela Gyorfi a constatat că Bianca pune în pericol relația ei cu Tal, artista a hotărât să puna capăt colaborării cu Bianca. Drept urmare, fosta dansatoare a Danielei Gyorfi a ținut să clarifice această situație nedorită în care se află. “M-am înțeles foarte bine cu Daniela. Am participat la zeci de evenimente alături de ea. Atât cu Daniela, cât și cu George Tal am avut doar o relație profesională. Altele au fost motivele care au dus la ruptura colaborării noastre, și astfel, eu și Daniela am ales să mergem pe drumuri separate. Mi-au părut ușor răutăcioase declarațiile Danielei la adresa mea, ținând cont că am promovat împreună ultima ei melodie, “Du-mă pe lună”, la aproape toate emisiunile tv!”, ne-a declarat Bianca în exclusivitate. De cealaltă parte, Daniela scoate altileria grea și spune că Bianca nu a fost dansatoarea ei, ci a lui Dereck (artistul împreună cu care a scos piesa Push it). În exclusivitate pentru româniasuperstar.ro, Daniela a declarat că nu a avut niciodată fete dansatoare, ci doar băieți. “Este adevărat, am promovat împreună la televizor melodia “Du-mă pe lună”, dar această Bianca nu este dansatoarea mea. Am cunoscut-o prin intermediul lui Dereck, era dansatoarea lui. Am avut nevoie la un moment dat de o fată, am avut o colaborare scurtă. Am prezentat-o la emisiuni ca dansatoarea mea pentru că așa mi s-a părut frumos. Toată lumea era mulțumită. Nu am simțit că prezența Biancăi este un pericol pentru mine!”, ne-a declarat Daniela Gyorfi în exclusivitate.
Monica Avram
normal ca vrea si omu ceva tanar si frumos. uite comparatie intre ele, tare gagica
normal ca vrea si omu ceva tanar si frumos. uite comparatie intre ele, tare gagica
e buna dansatoarea, tal asta e un norocos
e buna dansatoarea, tal asta e un norocos
asta cine d zeu mai e, apar toate ca furnicile dupa ploaie, saraca doamna daniela
asta cine d zeu mai e, apar toate ca furnicile dupa ploaie, saraca doamna daniela
saraca, sper sa nu se desparta de sotul ei, mie mila de ea
saraca, sper sa nu se desparta de sotul ei, mie mila de ea
SIGUR CA ARE IMPRESARUL GEORGE TAL MAI MULTE DANSATOARE!!NUMAI ASA REZISTA CU ASA ZISA “RELATIE” A DANIELEI GYORFI.DAR PE BUNE,LA CAT DE JALNIC ARATA DANIELA STORFI, II TREBUIE LUI GEORGE TAL PROSPATURI!EL A JUCAT MEREU PE DOUA FRONTURI, LUPUL ISI SCHIMBA PARUL DAR NARAVUL BA!ESTE UN DUMNEZEU SUS.