Chiar dacă inculpații din Dosarul Transferurilor au fost inițial achitați, astăzi vor fi audiați la Înalta Curte de Casație și Justiție. Drept urmare, Mitică de la Ligă se arată total revoltat și nu înțelege demersurile JUSTIȚIEI ROMÂNE. “Prima instanţă i-a găsit nevinovaţi, a doua i-a găsit vinovaţi. Păi cine are dreptate? Înseamnă că ceva e în neregulă. Când ai o condamnare de cinci ani cum are George Copos, şi vârsta lui de 60 de ani… Nu există om tare pe pământ. Când la 60 de ani ai o condamnare de cinci ani păi mai eşti om? Te gândeşti că s-ar putea să nici nu te mai întorci de acolo. Viaţa e foarte aspră acolo. Şi când te gândeşti că poate nici nu sunt vinovaţi.
Pentru că ei toţi se cred nevinovaţi. Ei au adus bani în România, nu au fugit cu ei ca alţii. Iar pe ăia de au fugit cu banii din ţară nu îi ia nimeni la întrebări, rămân proştii care plătesc taxe. Iar şmecherii duc banii afară. Asta este”, a declarat Dragomir, potrivit Mediafax.
Alina Dragnea