Ecaterina Andronescu, fostul ministru al Educației a vorbit pentru prima oară despre legalizarea căsătoriilor dintre homosexuali, vicepreședintele PSD a spus că reglementarea acestei forme de căsătorie ar provoca dispariția omenirii. Totodată, Andronescu a spus că respectă drepturile omului, dar nu consideră că această reglementare ar fi o soluție pentru țara noastră.
Întrebată dacă este de acord cu căsătoriile între homosexuali, vicepreședintele PSD a explicat pentru pesurse.ro că, deși respectă libertatea de decizie a fiecăruia, menirea oamenilor pe pământ este să asigure continuitatea generațiilor viitoare. „Pe de-o parte, respect drepturile omului, știu că libertatea mea se termină acolo unde eu pot să afectez libertatea dumneavoastră, dar în același timp fiecare avem o misiune pe pământul acesta, trebuie să asigurăm generațiile viitoare și lucrul acesta este dat natural prin căsătoriile dintre bărbați și femei. De aceea, dacă ne-am duce cu mintea mai departe, am înțelege că la un moment dat omenirea se termină dacă lucrurile acestea proliferează excesiv de mult. Personal, nu cred că aceasta este o soluție, deși sunt de acord că trebuie să respect decizia fiecărui individ”, a declarat vicepreședintele PSD.
Monica Avram