Gigi Becali o să afle pe 19 iunie decizia în privința cererii de eliberare pentru trei luni. În fața instanței, patronul roș-albaștrilor a declarat motivele întemeiate pentru a beneficia de trei luni de libertate.
“Cele mai mari răutăţi le-am văzut din partea procurorilor. Vreau să mă iertaţi că am intervenit. Eu nu vorbesc pe proceduri. Eu acum nu ştiu exact: procurorul spune ceva, avocatul altceva. Procurorii mai pot să inventeze lucruri. Dumneavoastră puteţi să admiteţi cererea şi să intre în vigoare după contopirea pedepselor şi atunci procurorul nu mai are ce sa spună. Steaua nu poate să facă nimic fără mine. Când am zis că se ocupă Reghe şi Stoica am zis să nu sară toţi pe Steaua, să se vadă că are stăpân. Dacă nu sunt eu, ei nu fac nimic cu Steaua!”, a declarat Gigi Becali în faţa instanţei, conform Adevărul.
“Dacă mă eliberaţi o să mă ţin de promisiune. Altfel nu am cum. În plus, aştept de 18 ani majoratul fiicei mele, şi pe 7 împlineşte 18 ani. Ar fi o durere pentru mine să nu fiu lângă fata mea la majorat. Acum dacă atâta lucru merit în faţa oamenilor şi în faţa statului pentru ce am făcut, bine. O să-mi duc crucea. Dacă-mi daţi drumul puteţi să-mi puneţi orice condiţie, chiar şi să nu ies din curte”, a susţinut Gigi Becali.
Monica Avram