Iarna întotdeauna tenul nostru are tendinţa de a se usca, pielea devine extrem de sensibilă şi ne poate cauza probleme, mai ales când vine vorba de aspect. Dacă aţi încercat deja tot felul de creme, fară a vedea rezultatele mult dorite, atunci vă recomand câteva măşti de faţă pe care le puteţi folosi oricând doriţi.
Masca de ovăz – conţine fulgi de ovăz, miere şi gălbenuş de ou. Cele trei ingrediente se amestecă până când se omogenizează, se aplică masca pe faţă şi se lasă să acţioneze jumătate de oră, după care se clăteşte cu apă călduţă. Vei obține o piele fină, sănătoasă şi reîmprospătată. Este o reţetă nemaipomenită pentru zilele geroase ale iernii.
Masca de avocado – se obţine din pulpă de avocado şi ulei de măsline extra-virgin. După ce striveşti pulpa de avocado şi amesteci cu o linguriţa de ulei de măsline, se lasă să acţioneze circa jumătate de oră, dupa care te clăteşti cu apă călduţă. Este recomandată în special pentru persoanele cu pielea uscată sau cu iritaţii. Tenul tău va fi revitaminizat şi pregătit să lupte împotriva frigului şi a fulgilor de nea.
Masca pe bază de fructe exotice – o prepari din 2 feliuţe de portocală, două feliuţe de kiwi şi o linguriţă de miere. După ce amesteci ingredientele cu ajutorul blenderului, aplici masca, iar tenul tau va fi fresh, sănătos şi pregătit să lupte cu ce îi iese în cale.
Masca pe bază de lactate – se prepară din smântână, iaurt natural şi lapte bătut. Se aplică pentru 15+20 de minute, după care se clăteşte cu apă călduţă. Această mască te scapă de riduri, reface echilibrul PH-ului şi te protejează de aerul de iarnă. Un mic secret ar mai fi ca atunci după ce te demachiezi, sa aplici pe o dischetă pentru demachiat lapte proaspăt cu care să îţi masezi uşor faţa.
Andreea M.