S-a clasat pe locul al 13-lea în concurs, a dat tot ce a avut mai bun, dar nu a reușit să impresioneze în finala care a avut loc la Malmö Arena (Suedia). Cezar Ouatu a reușit să strânga doar 65 de puncte. Cu toate acestea, contratenorul spune că a făcut tot ce a ținut de el.
“Eu, profesional şi personal, mă simt împlinit. Mi-aş fi dorit un loc mai bun în clasamentul final, pentru mine şi pentru România, dar ştiu că ceea ce a ţinut de mine am făcut. Show-ul nostru a ieşit foarte bine, am muncit cu toţii enorm şi le mulţumesc tuturor celor care au făcut posibil ca această muncă de echipă să prindă formă. Le mulţumesc tuturor celor care au crezut în mine şi au votat România. România rămâne, însă, o ţară negată oarecum de Europa, aşa că, în această seară, cele două mari familii – Scandinavia şi ‘Mama Rusie’ – au învins. Eu am fost favorit la titlu din partea fanilor, dar, geopolitic vorbind, nu mai ţine de mine…”, a declarat Cezar, pentru MEDIAFAX. Emmelie de Forest a câştigat competiţia din acest an cu piesa “Only Teardrops”, care a obţinut un total de 281 de puncte. Locul doi a fost ocupat de Ucraina, care a abținut 113, iar pe locul 3 s-a clasat Azerbaidjan cu 100 de puncte.
Monica Avram