W3vina.COM Free Wordpress Themes Joomla Templates Best Wordpress Themes Premium Wordpress Themes Top Best Wordpress Themes 2012

 

Carta Alba a Hepatitei in Roamania, a fost lansata in tara noastra de catre asociatiile bolnavilor de hepatita. Aceasta este o strategie nationala de combatere a problemelor cu care se confrunta bolnavii de hepatita C din tara noastra. Asociatiile propun autoritatilor sanitare aceasta strategie, portivit evz.ro

“Despre cate boli cronice putem spune, la ora actuala, ca sunt vindecabile? Despre foarte putine! Iar una dintre ele este hepatita C”, a subliniat conf. dr. Liana Gheorghe, sefa Sectiei III a Departamentului de Gastroenterologie a Centrului de Boli Digestive si Transplant Hepatic, din cadrul Institutului Fundeni. Cu toate acestea, in Romania, in prezent, accesul la tratamentul curativ al bolnavilor cu hepatita C este extrem de limitat. “In Romania, 3,23% din populatie este infectata cu virusul hepatitic C, adica 633.080 de oameni, dupa cum a aratat Studiul National Multicentric. Din acestia, am tratat doar 40.000 de bolnavi. Practic, este vorba despre 6,3 pacienti din 100”, a completat conf. dr. Liana Gheorghe, in cadrul evenimentului de lansare a Cartei Albe a Hepatitei in Romania. Odata cu lansarea strategiei nationale propusa autoritatilor de catre pacienti sub forma Cartei Albe, ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a semnat un protocol cu Vasile Barbu, presedintele Asociatiei Nationale pentru Protectia Pacientilor, si cu Marinela Debu, presedintele Asociatiei Pacientilor cu Afectiuni Hepatice din Romania (APAH-RO). “Romania are o problema cu hepatita C, cum are si cu multe altele. Constientizand ca aceasta exista, impreuna putem gasi solutia. Intalnirea de astazi este un pas in identificarea prioritatilor pentru a veni in sprijinul pacientilor”, a declarat Nicolaescu.

Tratamentul oferit si-asa unui numar prea mic din pacientii cu hepatita C din Romania are si o eficienta redusa, multi dintre ei neraspunzand la terapie, asa cum este si Dorina, una dintre femeile din filmuletul de mai jos. In plus, dupa ce indura nenumaratele efecte secundare ale terapiei cu interferon pegylat si cu ribavirina, “de la hipotiroidie urata, caderi de par, la poliartrita si la alte reactii adverse urate”, dupa cum povesteste Elena, in multe situatii, apar recaderile.

 

 

Monica Avram

shared on wplocker.com